Pe 22 decembrie, în intervalul orar 11.30 – 13.00 şi 15.00 – 17.00, Familia regală va primi colindători la Săvârşin, în Satul Regal, iar, în ziua următoare, de la ora 11.00, principesa Margareta va împărţi cadouri familiilor nevoiaşe din localitate.
În aceeaşi zi, de la ora 14.00, principesa Margareta va prezenta presei bradul din salonul mare şi masa de Crăciun din sufrageria mare, iar, de la ora 16.00, Familia regală va oferi cadouri angajaţilor de la castel şi de la Ocolul Silvic din Săvârşin.
Ca în fiecare an, în ziua de Ajun, de la ora 12.00, Dubaşii din Săvârşin vor fi aşteptaţi în piaţa cu fântână din incinta Satului Regal.
În dimineaţa zilei de 26 decembrie, Familia regală va participa la slujba din a doua zi de Crăciun, la biserica ortodoxă din comună.
Familia regală va petrece privat restul zilelor de Crăciun şi Revelionul, la Castelul Săvârşin.