Tori Spelling refuză să mai joace în „Beverly Hills, 90210”
Potrivit unor surse din anturajul actriţei, aceasta a părăsit platourile de filmare ale noului serial după ce a descoperit că va fi plătită cu o sumă cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de dolari pe episod, spre deosebire de Jennie Garth şi Shannen Doherty, care vor primi sume mai mari pentru reinterpretarea rolurilor care le-au făcut celebre.
"În acest moment, Tori nu se gândeşte să apară în proiectul spin-off al serialului «Beverly Hills, 90210»", a declarat purtătorul de cuvânt al actriţei, citat de Usmagazine.com
Decizia lui Tori intervine la doar două luni de la anunţul făcut de directorii de la reţeaua de televiziune CW cu privire la revenirea pe platourile de filmare a actriţei, în rolul Donnei Martin.
"Sunt încântată de acest lucru. Într-un fel, orice show inspirat din «90210» a fost o continuare a serialului. Sunt foarte fericită pentru fanii noştri", declara Spelling în urmă cu două luni.
Noul serial va fi lansat în Statele Unite pe 2 septembrie. Potrivit unor surse, creatorul serialului original, Darren Star, nu se va implica în acest proiect.
Acesta este al doilea spin-off al seriei despre un grup de adolescenţi privilegiaţi din Beverly Hills, care a fost difuzată de postul de televiziune Fox în perioada 1990 – 2000.
Primul, creat de Star, "Melrose Place", a fost difuzat cu succes timp de şapte ani tot de postul TV Fox.
Serialul nu a inclus niciunul dintre personajele principale din "Beverly Hills".