Potrivit sursei citate, toate muzicuţele marca Hohner din cele 25 de seturi care vor fi scoase la licitaţie au fost folosite personal de Bob Dylan şi vor fi vândute exclusiv prin intermediul site-ului SamAshMusic.com.
Instrumentele care nu vor fi vândute online vor reveni companiei Hohner, care le va distribui spre vânzare în toată lumea.
Dylan va primi un procentaj din suma încasată din vânzări.
"El (Bob Dylan, n.red) a folosit întotdeauna produsele noastre. De obicei, înainte să plece în turneu, managerul lui cumpăra mai multe muzicuţe", a declarat Scott Emmerman, director de marketing şi vânzări al companiei Hohner.
Cei care nu îşi permit să achiziţioneze un set complet de şapte muzicuţe, pot opta pentru una singură, pe care o pot achiziţiona la preţul de 5.000 de dolari.
În trecut, Hohner a mai scos la vânzare o linie de muzicuţe aparţinând lui Steven Tyler, solistul formaţiei Aerosmith.
Bob Dylan va lansa, în octombrie, materialul "Tell Tale Signs", ce prezintă o serie de cântece mai puţin cunoscute publicului, datând din perioada cuprinsă între 1989 şi 2006.
Bob Dylan – "Blowin’ In the Wind"
Bob Dylan – "I want you"
Bob Dylan – "It Ain’t Me Babe"