Naveta şi echipajul său format din şapte astronauţi, printre care şi italianul Paulo Nespoli de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), au ajuns pe ISS după o călătorie prin spaţiu care a durat 48 de ore.
Discovery a fost lansată marţi, la ora 15.38 GMT, de la baza spaţială din Florida.
Înainte de a arima, comandantul de bord a făcut o piruetă cu naveta pentru ca cei trei astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională să fotografieze scutul termic de pe partea inferioară a navetei pentru a detecta eventuale daune. Naveta Discovery este comandată de Pam Melroy, a doua femeie care ocupă această responsabilitate de la debutul programului navetei, în aprilie 2001.
În timpul lansării, cel puţin şase bucăţi de spumă izolatoare s-au desprins de pe rezervorul Discovery, dar reprezentanţii NASA au declarat că nu reprezintă un motiv serios de îngrijorare. Fotografiile realizate înainte de arimare sunt trimise la baza spaţială din Houston pentru a fi examinate.
În cursul acestei misiuni care va dura 13 zile, echipajul navetei Discovery va monta pe ISS un modul fabricat în Italia, Harmony, indispensabil pentru instalarea laboratoarelor european Columbus şi japonez Kibo.
Astronauţii urmează să deplaseze, cu ajutorul braţului robotizat al ISS, o structură metalică cu o greutate de 16 tone instalată în 2000, operaţiune care va permite desfacerea celei de-a treia antene solare din cele patru prevăzute în total pentru Staţie.