Site-ul IMDb, specializat în informaţii din domeniul cinematografiei, a dezvăluit, marţi, acest top, alcătuit în funcţie de numărul de vizualizări generate de fiecare profil.
Johnny Depp, starul francizei „Piraţii din Caraibe”, ocupă poziţia a treia în acest an, însă a ocupat prima poziţie în acest top în şase din ultimii şapte ani.
Actriţa Emma Stone, care s-a remarcat în drama „The Help”, se află pe locul al patrulea.
De asemenea, Chris Hemsworth – singurul actor care apare în Top 10 pentru prima dată – ocupă poziţia a cincea.
Olivia Wilde, care a putut fi văzută în acest an în filmul SF „Cowboys & Aliens”, se află pe locul al şaselea, iar Jennifer Lawrence, nominalizată la premiile Oscar în 2011, pentru rolul din „Winter’s Bone”, s-a clasat pe poziţia a şaptea. Jennifer Lawrence a intrat în acest an pentru prima dată în Top 100 alcătuit de IMDb.
George Clooney, care a fost nominalizat recent la Globul de Aur şi la premiile decernate de Sindicatul actorilor americani (SAG), pentru rolul din „The Descendants”, se află pe poziţia a opta.
Ryan Gosling, starul din filmul de acţiune „Drive”, şi Christian Bale, care va putea fi văzut în următorul film din seria „Batman”, în iulie 2012, ocupă poziţiile a noua, respectiv a zecea.
Pentru prima oară în ultimii patru ani, în topul IMDb nu se află niciun actor din serial „Amurg/ Twilight”, deşi lungmetrajul „Breaking Dawn – Part 1”, lansat în noiembrie, este unul dintre filmele cu cele mai mari încasări din acest an.
Kristen Stewart, care a ocupat locul al doilea în topul IMDb din 2010, s-a situat anul acesta pe locul al 12-lea. Colegul ei de platou şi iubit în viaţa reală Robert Pattinson, care a ocupat prima poziţie în acest top în 2009 şi locul al treilea în 2010, a coborât în acest an pe locul al 26-lea.
Keith Simanton, editorul-şef al site-ului IMDb, consideră că victoria din acest an a actriţei Natalie Portman s-a datorat rolului ei din filmul „Black Swan”, care i-a adus premiul Oscar, dar şi evoluţiilor acesteia din alte trei filme: „No Strings Attached”, „Your Highness” şi „Thor”. În plus, Portman a apărut cu regularitate în tabloide pe parcursul acestui an şi a născut un băieţel în luna iunie.