Prima pagină » Life-Inedit » Un câine care a salvat oameni în 11 septembrie 2001 va fi clonat

Un câine care a salvat oameni în 11 septembrie 2001 va fi clonat

Un câine, care a salvat oameni de sub dărâmături după atentatele de la World Trade Center de la 11 septembrie 2001 din New York, va fi clonat, a anunţat marţi compania californiană care va efectua operaţia în parteneriat cu un laborator sud-coreean.
Un câine care a salvat oameni în 11 septembrie 2001 va fi clonat
01 iul. 2008, 20:13, Life-Inedit

Trakr, un ciobănesc german care trăieşte împreună cu stăpânul său, James Symington, la Los Angeles, a fost ales de BioArts International drept câinele "cel mai demn de a fi clonat" în cadrul unui concurs care a oferit proprietarilor posibilitatea de a-şi replica gratuit animalul favorit.

James Symington a precizat că el însuşi împreună cu Trakr au fost printre primii membri ai echipelor de intervenţie care au ajuns la locul atentatelor şi că ei sunt cei care l-au descoperit pe cel care avea să fie ultimul supravieţuitor găsit la nouă metri sub dărâmături.

În vârstă de 15 ani, câinele a pierdut capacitatea de a-şi folosi partea anterioară în urma unei boli care i-a afectat nervii.

"Trakr este totul pentru mine", a declarat stăpânul său. "A şti că o parte din el va supravieţui este cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată", a adăugat acesta.

Compania BioArts a precizat că luna viitoare va trimite mostre de ADN ale câinelui partenerului său, laboratorului sud-coreean Sooam Biotech Research Foundation.

Clona urmează să fie realizată până la sfârşitul anului.