"E vorba de stres, câteodată de panică. Ceva de genul «e criză, să facem ceva! ce facem? tăiem petrecerea de Crăciun». Nu înţeleg care-i raţionamentul prin care se ajunge de la criză la petrecerea de Crăciun a angajaţilor, altul decât cel de a salva 10.000 de euro", spune Stânciu.
Dar petrecerea aceea e mult mai mult, adaugă şeful Human Synergistics: dacă gândeşti că anul trecut ai organizat petrecerea şi ai aruncat pe fereastră 10.000 de euro, ai o problemă, fiindcă nu înţelegi fundamentele managementului organizaţiilor. Scopul unei petreceri nu este numai cel de a recompensa, este un mijloc de comunicare, un for în care angajaţii află unde se situează compania şi încotro se îndreaptă. "Se taie mijloace de comunicare într-o perioadă când comunicarea este principalul mijloc de acţiune şi de stăvilire a panicii."
Citiţi mai multe despre diferitele manifestari ale panicii în aceste zile pe www.businessmagazin.ro