Modelul a purtat o rochie lungă albă, extrem de decoltată şi cu spatele gol, decorată cu zeci de pietre verzi, scrie dailymail.co.uk.
Naomi a purtat o pereche de cercei în aceeaşi culoare cu pietrele aplicate pe rochie, şi şi-a lăsat părul liber.
Ţinuta Givenchy a reuşit să atragă atenţia de la mireasa Charlene de Monaco, care a purtat o rochie Armani albă, de muselină de mătase, cu un corset simplu şi cu o fustă cu patru straturi ce picau în valuri, pe care au fost de asemenea cusute cristale fine.
Albert şi Charlene de Monaco s-au cununat religios sâmbătă la Palatul princiar, în cadrul unei ceremonii de o oră şi jumătate. Albert i-a facut cu ochiul miresei după ce i-a pus inelul pe deget, iar ea a zâmbit larg, însă în cea mai mare parte a ceremoniei a avut o figură serioasă. Mirii s-au sărutat de două ori la altar.
Charlene a ales o rochie de mireasă Armani, fără mâneci şi dreaptă, cu o trenă lungă de cinci metri, dar a cărei realizare a presupus o muncă de 2.500 de ore, incluzând brodarea, în motive florale, a 40.000 de cristale Swarowski, 20.000 de perle în formă de lacrimă şi 30.000 de pietre cu nuanţe aurii, povară purtată cu eleganţă de fosta înotătoare.