Căţelul de talie mică, pe nume Boncuk, a fost răsplătit pentru loialitatea sa cu o reîntâlnire emoţională, când Cemal Senturk, în vârstă de 68 de ani, a ieşit în sfârşit din spitalul din oraşul Trabzon.
Senturk a fost dus la spital pe 14 ianuarie după o embolie cerebrală, conform Reuters.
Boncuk, al cărui nume înseamnă „mărgele”, a mers după ambulanţă şi şi-a început priveghiul în faţa spitalului imediat, revenind apoi în fiecare dimineaţă. Ocazional, căţelul era hrănit de personalul spitalului.
„Nu reprezintă un pericol pentru nimeni. Toată lumea a văzut relaţia dintre câine şi stăpânul său. Îi face pe toţi fericiţi ”, a spus directorul de comunicare al spitalului, Fuat Ugur.
Fiica bărbatului bolnav a încercat să ducă acasă căţelul de mai multe ori, dar fugea continuu pentru a se întoarce la spital.
Când Senturk a ieşit în sfârşit din spital, săptămâna aceasta, Boncuk a fugit fericit alături de scaunul cu rotile, sărind spre stăpân ca să fie mângâiat.
Devoted dog Boncuk could not contain her joy as she was reunited with her owner after returning every day to wait for him outside the hospitalhttps://t.co/0uWnwMTTe4 pic.twitter.com/iTPR45623i
— ITV News (@itvnews) January 22, 2021