Aceştia afirmă că materialul ar putea fi utilizat pentru crearea constumelor pentru protecţia împotriva chimicalelor, ajutându-i pe soldaţi şi fermieri să se ferească de substanţele toxice, conform Descoperă.
Procesul dezvoltat de cercetătorii de la Penn State foloseşte câte un strat de polielectroliţi, compus din polimeri încărcaţi pozitiv şi negativ. Stratul este apoi amplasat în solvenţii simpli, cum ar fi apa, care are un cost redus.
Aşadar, dacă tehnologia va funcţiona, materialele se vor putea repara doar prin simpla spălare.
,,Desingerii folosesc fibre naturale realizate din proteine, precum lâna sau mătasea care sunt foarte scumpe şi nu se repară singure”, a declarat Melik C. Demirel, profesor în inginerie şi mecanică.
,,Momentan, lucrăm doar cu fibre înainte să producem un costum întreg”, a adăugat el.
În timp ce straturile sunt aplicate, enzimele sunt adăugate în material. Într-o demonstraţie, cercetătorii au utilizat ureaze, enzima care catalizează descompunerea ureei în amoniac şi dioxid de carbon.