Prima pagină » Politic » Băsescu: Toată lumea să plătească contribuţia de 5,5 la sută la sănătate

Băsescu: Toată lumea să plătească contribuţia de 5,5 la sută la sănătate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că la sistemul de sănătate contribuie, în prezent, numai 4,5 milioane de persoane, menţionând că cere Guvernului lărgirea bazei de impozitare.
Băsescu: Toată lumea să plătească contribuţia de 5,5 la sută la sănătate
Adelina Dragomir
08 sept. 2010, 23:59, Politic

„Eu cer acestui guvern: Lărgiţi baza de impozitare. Toţi beneficiarii, indiferent că sunt şomeri, că sunt pensionari, că trăiesc din drepturi de autor, beneficiază de sistemul de stat? Toată lumea să plătească contribuţia de 5,5 la sută la sănătate”, a afirmat şeful statului la TVR 1.

El a menţionat că aceasta este o măsură pe care Guvernul trebuie să o ia.

„Va fi impopulară, dar trebuie luată”, a afirmat Băsescu.

Traian Băsescu a arătat că la sistemul de sănătate contribuie, în prezent, numai 4,5 milioane de salariaţi, bugetari şi din economia reală şi beneficiază 20 de milioane, ceea ce, în opinia sa, este „o aberaţie”.