Adrian Năstase a plecat, după o oră, de la Palatul Victoria, unde a discutat cel mai probabil cu premierul Viorica Dăncilă. Adrian Năstase nu a făcut declaraţii de presă la plecarea de la Guvern.
Tot joi, la Palatul Victoria, a ajuns şi Călin Popescu Tăriceanu. Alături de acesta se aflau Marcel Ciolacu, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, în locul lui Liviu Dragnea, şi secretarul general ALDE, Daniel Chiţoiu.
Călin Popescu Tăriceanu a fost, joi după-amiaza, la Palatul Victoria, în urmă cu câteva minute părăsind Guvernul. Alături de acesta se aflau Marcel Ciolacu, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, în locul lui Liviu Dragnea, şi secretarul general ALDE, Daniel Chiţoiu.
Cei trei au părărit sediul Guvernului la câteva minute după ce acolo a ajuns Adrian Năstase, fost lider PSD.
De altfel, Călin Popescu Tăriceanu şi premierul Viorica Dăncilă au mai discutat şi miercuri, la Parlament, înainte de votul din Camera Deputaţilor pentru funcţia de preşedinte, loc rămas liber ca urmare a condamnării lui Liviu Dragnea.
Fostul premier PSD Adrian Năstase a ajuns singur la Palatul Victoria, joi, în jurul orei 17.00.
Vizita vine la doar o zi după ce şi Mircea Geoană a fost Guvern.
Ulterior, fostul lider social-democrat Mircea Geoană a precizat că ”planurile mele imediate nu includ revenirea în politica militantă”.
Viorica Dăncilă a declarat miercuri că atât Mircea Geoană cât şi alţi foşti social-democraţi ”vor avea loc” în această formaţiune politică.