La ceremonie au participat, alături de şeful statului, premierul Emil Boc, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.
Au fost prezenţi, de asemenea, miniştrii Anca Boagiu, Ion Ariton, Traian Igaş, Mihai Ialomiţianu, Sulfina Barbu, Valeriu Tabără, Daniel Funeriu, Cătălin Predoiu şi Ritli Ladislau.
Evenimentul a avut loc şi în prezenţa consilierilor prezidenţiali Valeriu Turcan şi Ştefan Deaconu.
Leonard Orban a citit textul jurământului, a semnat documentul şi l-a înmânat şefului statului.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele de eliberare din funcţie de consilier prezidenţial şi de numire în funcţia de ministru al Afacerilor Europene pentru Leonard Orban.
„Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi, 20 septembrie, Decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Leonard Orban. De asemenea, preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi, 20 septembrie a.c., Decretul pentru numirea domnului Leonard Orban în funcţia de membru al Guvernului, ministrul Afacerilor Europene”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis MEDIAFAX.
Înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene, condus de Leonard Orban, a fost aprobată, cu unanimitate, de parlamentarii care au participat la vot.