05:25, 04 Mart. 2025
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat , după întâlnirea cu reprezentanţi ai pensionarilor, că într-un astfel de fond special al pensionarilor ar trebui să fie vărsate veniturile obţinute din privatizări.
El a apreciat că o astfel de soluţie ar fi normală, în condiţiile în care privatizările se bazează pe munca dinainte de 1989 a actualilor pensionari.
„Singura formă de a le recompensa munca (pensionarilor – n.r.) este ca sumele din privatizare să vină în pensii, aşa cum s-a întâmplat în Cehia şi în Slovacia”, a adăugat liderul PSD.