Prima pagină » Politic » Boc: Eu discut orice problemă în partid, asta înseamnă disciplină de partid

Boc: Eu discut orice problemă în partid, asta înseamnă disciplină de partid

Premierul Emil Boc a declarat, luni, referindu-se la criticile aduse de către Elena Udrea, care a spus că liderul partidului a fost indulgent, că el discută orice problemă în partid, arătând că aceasta înseamnă disciplină de partid.
Boc: Eu discut orice problemă în partid, asta înseamnă disciplină de partid

Boc a fost întrebat de ziarişti cum comentează faptul că Elena Udrea îi reproşează că nu a fost suficient de ferm cu democrat-liberalii care au avut o poziţie împotriva partidului şi a Guvernului.

„Eu cred că răspunsul la această întrebare l-am dat de multiple ori, iar tot ce am de discutat eu, în primul rând, discut în partid, pentru că aceasta este regula pe care eu am impus-o şi nu pot să fiu eu primul care o încalcă”, a răspuns Emil Boc.

El a spus de mai multe ori că ceea ce are de spus spune în partid, „spre deosebire de alţii”.

Premierul Emil Boc a fost prezent, luni, la şedinţa grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, la care s-a discutat despre sesiunea extraordinară parlamentară. La reuniunea deputaţilor PDL au fost prezenţi şi miniştrii Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Adriean Videanu, iar spre sfârşitul şedinţei a venit şi ministrul Dezvolătrii, Elena Udrea.

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că premierul Emil Boc a fost indulgent cu cei care vorbesc în afara partidului, că aceştia trebuie sancţionaţi, iar cartonaşul galben nu există în Statutul partidului, ci la meci.

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, joi seară, într-o emisiune la postul public de televiziune, că a preferat să păstreze unitatea partidului printr-o disciplină „mai laxă” şi toleranţă, dar că este hotărât să aplice şi sancţiuni, arătând că a avut o discuţie lămuritoare cu europarlamentarul PDL Cristian Preda, care poate fi considerată de „cartonaş galben”.