Diaconescu: Nu am alternativă decât să candidez la preşedinţia PSD
This browser does not support the video element.
El a precizat, la Consiliul Naţional al PSD, că ar dori ca în 2012 partidul să câştige puterea şi să guverneze singur.
Diaconescu a spus că nu are alternativă decât să candideze la preşedinţia partidului, arătând că el este o persoană care „nu are resentimente”.
În discursul ţinut în faţa membrilor CN al PSD, Cristian Diaconescu a apreciat că, din punct de vedere al deciziilor, PSD a dat dovadă de „oportunism politic”, arătând totodată că, în acest moment, „dreapta este atotstăpânitoare”, PDL „a parcelat ţara şi a împărţit-o pe interese”, iar PNL „se erijează în şeful opoziţiei”.
„Dacă stânga românească va dispărea, consider că ţara noastră va intra într-un impas democratic”, a apreciat vicepreşedintele PSD.
El le-a spus membrilor partidului că nimeni din afara PSD nu vrea binele acestei formaţiuni politice, ci doreşte chiar ruperea acestui partid.
„Va trebui să rămânem uniţi, împreună”, le-a spus Cristian Diaconescu membrilor Consiliul Naţional al PSD, apreciind că „prea multe resentimente” ar putea dăuna partidului.
De asemenea, Diaconescu a vorbit despre modificările la Statutul PSD, arătându-se nemulţumit de faptul că o persoană poate deţine „două, trei, patru funcţii în partid”.