„Doar prin colaborare, şcoala poate fi un spaţiu în care elevii să se simtă în siguranţă! Am avut azi (joi – n.r.) la sediul Ministerului Educaţiei, o întâlnire cu procurorul-şef al DIICOT, Alina Albu, pentru a reafirma cooperarea între cele două instituţii pe care le reprezentăm. Prevenţia este unul dintre pilonii principali pe care ne vom concentra, iar DIICOT va fi un partener de nădejde în această privinţă. De asemenea, am stabilit, împreună cu procurorul-şef Alina Albu, să existe o informare reciprocă, la nivel instituţional, atunci când avem cunoştinţă de infracţiuni comise în perimetrul şcolar – de exemplu cazuri de consum de droguri”, scrie pe Facebook Ligia Deca.
Ea arată că, la nivelul Ministerului Educaţiei, există deja măsuri adoptate în acest sens, „însă noi paşi urmează a fi parcurşi”.
„În paralel, am menţionat şi reformele incluse în pachetul de Legi ale educaţiei pentru întărirea siguranţei în unităţile de învăţământ. Voi face tot ce ţine de mine pentru a mă asigura că elevii se vor dezvolta într-un mediu sigur şi sănătos!”, adaugă ministrul.