Prima pagină » Politic » Scandal la dezbaterile pe legea offshore după ce PNL şi USR au lipit AFIŞE cu Dragnea în sală – FOTO

Scandal la dezbaterile pe legea offshore după ce PNL şi USR au lipit AFIŞE cu Dragnea în sală – FOTO

Reprezentanţii PNL şi USR din comisiile reunite de industrii, administraţie publică şi buget din Camera Deputaţilor au lipit, marţi, înainte de începerea dezbaterilor privind legea offshore, mai multe afişe despre modificările aduse legii în Senat şi Cameră, pe unele afişe fiind prezent liderul PSD.
Scandal la dezbaterile pe legea offshore după ce PNL şi USR au lipit AFIŞE cu Dragnea în sală - FOTO
Ionel Dancu
23 oct. 2018, 12:59, Politic

„Nu vom începe şedinţa cu acele materiale acolo, dacă nu le daţi jos”, le-a spus deputatul PSD Marius Budăi celor din Opoziţie. „E prostie şi needucaţie ce ai făcut tu!”, i-a strigat un deputat din coaliţia de guvernare unui deputat din opoziţie care lipea afişele.

„Duceţi-vă în Piaţa Victoriei!”, le-au mai strigat cei din PSD-ALDE colegilor din opoziţie în timp ce lipeau afişele cu Liviu Dragnea.

Momentul a provocat rumoare în sală, deputaţii de la putere şi opoziţie vorbind în acelaşi timp.

Materialele lipite de PNL şi USR, pe pereţii unor camere speciale destinate traducătorilor, afişează modificările succesive operate la legea offshore în Parlament, precum şi calcule cu variantele de câştig ale statului român şi ale investitorilor în diferitele variante ale legii.

Şedinţa a început cu o întârziere de 30 de minute, fără ca afişele lipite de opoziţie să fie date jos.

Comisiile reunite de industrii, administraţie publică şi buget din Camera Deputaţilor discută, marţi, proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.