Prima pagină » Politic » Liviu Dragnea, despre schimbarea becului la SIPA: E ca bancul cu 5 miliţieni, pe vremea lui Ceauşescu

Liviu Dragnea, despre schimbarea becului la SIPA: E ca bancul cu 5 miliţieni, pe vremea lui Ceauşescu

Constituirea unei comisii care a schimbat, în 2013, un bec la arhiva SIPA, aşa cum a declarat fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, nu e o „chestie serioasă”, a precizat, joi, liderul PSD Liviu Dragnea, care a făcut o paralelă cu bancul cu 5 „miliţieni”, de pe vremea lui Ceauşescu.
Liviu Dragnea, despre schimbarea becului la SIPA: E ca bancul cu 5 miliţieni, pe vremea lui Ceauşescu
Liviu Dadacus
25 mai 2017, 22:52, Politic

Dragnea a fost solicitat, joi, la România Tv, să comenteze declaraţiile fostului ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, potrivit căruia în 2013 a fost constituită o comisie care a intrat în arhiva SIPA şi a schimbat un bec.

„Eu am vorbit cu domnul Cazanciuc azi. Nu am ştiut ce a declarat el. A venit până la partid să discutăm şi mi-a zis despre acest subiect şi mi-a zis că într-adevăr a aprobat, că văzuseră pe camere sau apăruse imaginea că s-a spart un bec sau nu mai luminează un bec (la arhiva SIPA, n.r.)”, a spus Dragnea.

La constatarea moderatorului că situaţia e similară bancului cu cei 4 poliţişti, Dragnea a spus, râzând: „Nu patru. Cinci. Şi nu poliţişti, miliţieni. Era pe vremea lui Ceauşescu”.

„Am avut aceeaşi reacţie: am zâmbit. Nu e o chestie serioasă. Şi mi-a susţinut serios că ăsta e adevărul. Foarte bine, nu am de unde să ştiu că nu e aşa. Prima reacţie e să râzi, adică faci un ordin pentru a ajunge acolo…”, a mai spus Dragnea.