Prima pagină » Politic » Cezar Preda le transmite celor care au migrat la PSD „să se ducă unde or vedea cu ochii”

Cezar Preda le transmite celor care au migrat la PSD „să se ducă unde or vedea cu ochii”

Deputatul PDL Cezar Preda a transmis celor care au migrat la PSD "să se ducă unde or vedea cu ochii" după ce ordonanţa privind migraţia aleşilor locali a fost declarată neconstituţională, spunând că va face tot ce poate juridic ca aceştia să nu mai ocupe nicio funcţie la alegerile din 2016.
Cezar Preda le transmite celor care au migrat la PSD

Deputatul Cezar Preda a precizat că cei care au migrat la PSD pe durata ordonanţei privind migraţia aleşilor locali nu vor fi reprimiţi în PNL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Cei care au plecat pentru bani, momiţi şi mituiţi şi şantajaţi de Ponta şi Dragnea pentru a câştiga alegerile, în viitorul apropiat nu vor şti ce să facă. Mesajul meu e să se ducă unde or vedea cu ochii, la PDL nu vor mai avea intrare. Aici trebuie să fie oameni care ne-au fost alături la greu. Mai am un mesaj pentru cei care au plecat: în 2 016 nu vor mai fi pe nicio listă. Vom face tot ce ne stă în putinţă din punct de vedere juridic să nu mai fie pe nicio listă. La Buzău, s-au dus cu Bîgiu şi Boscodeală şi s-au dus într-un colţ. Din 2016, nu mai au unde să se ducă, acesta este mesajul meu”, a declarat, miercuri seară, deputatul Cezar Preda.

La rândul său, co-preşedintele PNL Buzău George Scutaru a spus că nu se pune problema reprimii unor persoane care au plecat din PNL într-un moment dificil.

„Cine a plecat, e bun plecat. Nu ne punem problema acceptării acestor colegi care au migrat de la noi şi au devenit peste noapte social-democraţi”, a conchis Scutaru.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL.

Parlamentul va trebui să reglementeze, printr-o lege de respingere, măsurile cu privire la efectele juridice produse în perioada în care OUG 55/2014 a fost aplicabilă, respectiv ce se va întâmpla cu mandatele aleşilor locali care au migrat la alte partide.