Dumitru Buzatu a declarat, joi seara, corespondentului MEDIAFAX, că o cunoaşte pe Carmen Dan, este un om onest, şi că a rămas surprins când premierul, ”sub impulsul nervilor, i-a solicitat demisia”.
”Asemenea lucruri nu ar trebui să se petreacă într-un Guvern, dar din păcate au evoluat de aşa natură încât ne aflăm într-o sarabandă a declaraţiilor. O cunosc pe Carmen Dan, este un om onest, am rămas foarte surprins când premierul, sub impulsul nervilor şi al situaţiei tensionate, a făcut afirmaţiile respective şi i-a solicitat demisia. Demisia ministrului de Interne din cadrul unui Guvern acceptat de o majoritate covârşitoare a decidenţilor din PSD nu cred că se poate cere la nervi, necesită o discuţie, un acord. Trebuie să vedem dacă cel căruia i se cere demisia a săvârşit un act care trebuie sancţionat cu demisie. Din păcate, evoluţia acestui conflict se îndreaptă spre un deznodământ nu chiar plăcut şi dacă va continua în acest fel, adică un ministru încearcă să ia măsuri într-un minister şi premierul îi cere demisia, mai rămâne ca CEX al PSD să îi ceară demisia premierului. Ce altă cale mai poate fi urmată dacă cea a dialogului constructiv nu este deschisă?”, a spus Buzatu.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, joi seară, că nu-şi va da demisia de la conducerea instituţiei, ea declarând în schimb că a avut acceptul iniţial al lui Cătălin Ioniţă de a prelua şefia Poliţiei Române, deşi ulterior acesta a făcut raport prin care refuza numirea.