"Când este vorba de proiecte de miliarde de euro, cred că este firesc să asteptăm să treacă vârful de criză şi, evident, să ne onorăm obligaţiile ca membri ai NATO atunci când condiţiile vor fi ceva mai favorabile. Acum toate resursele disponibile să meargă către investiţii şi către protecţia socială, către sprijinirea firmelor, către sprijinirea păstrării locurilor de muncă", a declarat, vineri, preşedintele Senatului, Mircea Geoană.
El a mai spus că Armata trebuie să primească fonduri pentru proiectele demarate necesare prezenţei româneşti în teatrele de operaţii şi pentru dotările obligatorii.
"Cred că orice ţară şi orice stat serios îşi stabileşte priorităţi în momente atât de dificile ca cele pe care le traversăm. Eu sunt absolut convins că în acest an foarte dificil va trebui să alocăm resursele vitale economiei româneşti către sectoare productive şi către protecţia socială", a mai spus Geoană.
Unul dintre cele şase programe strategice de înzestrare ale Armatei vizează înlocuirea avioanelor MiG-21 Lancer din dotarea Statului Major al Forţelor Aeriene (SMFA).
Analiza caracteristicilor tehnico-economice ale celor mai performante avioane multirol a determinat identificarea a cinci tipuri care satisfac cerinţele operaţionale elaborate de apărare. Este vorba despre F-16 – Lockheed Martin, SUA, JAS-39 Gripen – SAAB, Suedia, Eurofighter Typhoon – consorţiu Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania, F-18 – Boeing, SUA şi Rafale – Dassault Aviation, Franţa.
Cerinţele operaţionale emise pentru achiziţionarea a 48 de avioane multirol şi a suportului logistic iniţial au fost aprobate în luna iulie 2005.