„Ieri (luni – n.r.), după respingerea colegei mele Rovana Plumb, o chestiune care nu are nimic de a face cu buna funcţionare a unei instituţii serioase. Eu mi-aş fi dorit să nu mai vorbim de un dublu standard la nivelul Parlamentului European, Comisia European, pentru că până la urmă colega mea a fost respinsă pe un joc politic. Da, a fost o discuţie referitoare la nominalizarea mea, dar premierul a spus că decizia se ia în CEx, aşa cum este firesc. Mi se pare foarte serios ca nominalizarea domnului Dan Nica să rămână, pentru că e coordonator de comisie şi liderul grupului eurodeputaţilor PSD”, a afirmat Mihai Fifor, marţi seară, la Antena 3.
Secretarul general al PSD a adăugat că a fost decisă în CEx şi propunerea, ca variantă de rezervă, a Gabrielei Ciot, deoarece preşedintele ales al CE în discuţia la telefon cu premierul a venit vorba de nevoia nominalizării unei femei.
„În discuţia telefonică pe care doamna premier a avut-o cu preşedinta Comisie s-a discutat despre nevoie nominalizării unei doamne, doamna premier a propus-o pe colega noastră, Gabriela Ciot. Noi aşteptăm stabilirea procedurilor”, a explicat Fifor.
Chestionat de ce nu a mai fost propunerea PSD pentru poziţia de comisar european, Mihai Fifor a răspuns: „Era onorant pentru mine, era o responsabilitate foarte mare, dar până la urmă e important să meargă acolo persoana care are şansele cele mai mari să fie acceptat”.
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat, marţi, după şedinţa Comitetului Executiv, că Dan Nica rămâne propunerea pentru funcţia de comisar european, iar dacă se cere, social democraţii au şi o propunere de rezervă, o femeie, respectiv pe Gabriela Ciot.
Liderul PSD a precizat că o să vorbească şi cu preşedintele Klaus Iohannis şi că, cel mai probabil, propunerile pentru comisar european vor fi trimise până la finalul săptămânii.
Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, luni, prin vot, că Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi nu sunt apţi pentru funcţia de comisar european. Comisia a trimis o scrisoare către preşedintele PE.