Sute de demisii în USR, după plecarea lui Dacian Cioloş. Ce spune preşedintele interimar al partidului

USR intră la apă, după plecarea lui Dacian Cioloş, care şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte.
Sute de demisii în USR, după plecarea lui Dacian Cioloş. Ce spune preşedintele interimar al partidului
Daniel Contescu
17 feb. 2022, 17:18, Politic

Numărul celor care au intrat în partid este mai mic decât al celor care au plecat, a confirmat conducerea formaţiunii.

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că aproximativ 400 de membri USR şi-au dat demisia din partid în ultimele săptămâni.

„Mergem înainte. O reconectare la electorat, cu ieşiri în stradă, o activitate care a definit USR-ul, noi nu am putut să o facem în ultima perioadă, pentru că suntem responsabili şi suntem într-o criză pandemică, unde este mai greu acest contact direct”, a afirmat el.

Potrivit lui Drulp, Congresul USR ar putea avea loc în iunie sau în octombrie.

„USR e un partid care a avut permanent valuri de inscrieri, chiar ma uitam pe cifre, în ultimele două săptămâni avem 200 de înscrieri în partid”, a menţionat fostul ministru al Transporturilor.