„Cabinetul îşi asumă răspunderea joi”, a spus ministrul Mediului, marţi, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări în acest sens.
„Conform calendarului, mâine, miercuri, vom stabili măsurile anticriză în şedinţa de Guvern, iar poimâine, joi, Guvernul îşi va asuma răspunderea pe acest proiect de lege”, a spus Borbely.
Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că trebuie aprobată în Guvern scrisoarea de intenţie către FMI, după care urmează asumarea răspunderii pe un proiect de lege, însă nu a precizat o dată la care ar urma să se prezinte în faţa Parlamentului.
„Două lucruri sunt certe: în primul rând trebuie adoptată în Guvern scrisoarea de intenţie către FMI şi după aceea urmează asumarea asumarea răspunderii pe un proiect de lege, nu pe ordonanţă de urgenţă”, a spus premierul Emil Boc, după întâlnirea pe care şeful statului, Traian Băsescu, a avut-o cu grupurile parlamentare ale PDL.
Întrebat de ziarişti când se va prezenta Guvernul în Parlament pentru a-şi asuma răspunderea, Boc a răspuns: „Veţi afla graficul pe care Guvernul îl va prezenta”.
Conform Constituţiei, Guvernul „îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege”. În cazul în care o moţiune de cenzură depusă în trei zile de la momentul la care Cabinetul şi-a prezentat actul normativ pentru care-şi asumă răspunderea trece, Guvernul este demis, mai prevede Constituţia.
Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede că acestea se convoacă de cei doi preşedinţi, de comun acord.
La cererea preşedinţilor se întrunesc în şedinţă comună mai întâi Birourile permanente ale celor două Camere, care adoptă proiectul ordinii de zi a şedinţei comune, stabilesc data şi locul desfăşurării şedinţei comune şi pregătesc şi asigură „desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor” şedinţei comune.