Prima pagină » Politic » Corlăţean cere MAE să prezinte rapoarte de activitate ale ambasadorilor la final de mandat

Corlăţean cere MAE să prezinte rapoarte de activitate ale ambasadorilor la final de mandat

Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a cerut, miercuri, MAE să prezinte rapoartele de activitate ale ambasadorilor aflaţi la final de mandat şi rapoarte cu obiective de mandat pentru noii ambasadori.
01 iun. 2011, 14:37, Politic

Titus Corlăţean a subliniat, în deschiderea şedinţei comisiilor de politică externă reunite pentru audierea noilor ambasadori, că patru dintre cei şase care vor fi prezentaţi miercuri sunt persoane care tocmai s-au întors de la post.

„Există şase candidaturi. Patru tocmai s-au întors de la post. (…) O gestiune corectă a resurselor umane poate da şansa şi altora să urmeze un mandat de ambasador în străinătate”, a spus Corlăţean, adăugând că, în anumite cazuri, este justificată totuşi şi posibilitatea unor mandate multiple.

Corlăţean a cerut MAE, în numele celor două comisii, ca pentru viitoarele audieri să fie prezentate şi rapoarte de activitate la final de mandat.

De asemenea, Corlăţean a cerut rapoarte cu obiectivele pe care ambasadorii şi le propun la începutul mandatului, pentru o mai bună viziune asupra activităţii acestora.

Comisiile de politică externă urmează să îi audieze, miercuri, pe Vasile Gheorghe Popovici pentru postul de ambasador în Republica Portugalia, Daniel Cristian Ciobanu – Republica Azerbaidjan, Radu Onofrei – Republica Turcia, Simona Mariana Ioan – Regatul Maroc, Daniel Ioniţă – Regatul Norvegiei şi Filip Teodorescu – Bosnia şi Herţegovina.