Circulaţia rutieră a fost blocată miercuri după-amiază aproape o oră, pe strada Orly din Drobeta Turnu Severin, între Bulevardul Tudor Vladimirescu şi strada Adrian, după ce acoperişul unui bloc a fost spulberat de o furtună de scurtă durată, pompierii intervenind pentru degajarea carosabilului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, mai multe echipaje au intervenit la faţa locului pentru degajarea carosabilului de bucăţile mari de tablă desprinse de pe bloc şi care au blocat circulaţia rutieră.
În urma incidentului, nu s-au produs pagube materiale importante şi nici victime, întrucât în zona în care a căzut acoperişul nu era nicio maşină parcată şi nu se afla niciun trecător în momentul furtunii.
În aceeaşi zonă, mai multe locuinţe au rămas fără energie electrică şi internet, întrucât firele de electricitate au fost rupte.
Totodată, în urma furtunii cu descărcări electrice, care a durat nu mai mult de zece minute, miercuri după-amiază, doi copaci au fost puşi la pământ, în Drobeta Turnu Severin, pe strada Walter Mărăcineanu şi în zona Bisericii Catolice.