Conducerea spitalului anunţă că aceştia sunt internaţi pe secţiile dedicate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, se simt bine şi au simptome uşoare.
Cei 31 de pacienţi internaţi pe secţia de cardiologie au fost testaţi la internare şi toţi au avut rezultate negative. Aceste teste au fost repetate miercuri.
Pentru siguranţa pacienţilor, spitalul a suspendat internările pe secţia de cardiologie şi s-a suspendat activitatea în ambulatoriul de specialitate până la finalizarea anchetelor epidemiologice.
Dr. Sergiu Sîngeorzan, medic şef epidemiolog, a precizat că este în derulare o anchetă internă pentru a stabili cum s-au infectat angajaţii spitalului – asistente şi un registrator medical.
Primele concluzii arată că infectarea s-ar fi produs în afara spitalului, nu în timpul de muncă al angajaţilor.
Medicul şef al secţiei de cardiologie, Balogh Csaba-István, a recomandat pacienţilor care au probleme cardiace acute să se adreseze Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului, în condiţiile în care linia de gardă de cardiologie funcţionează în continuare.
Bolnavii cronici cu programare la ambulatoriul de specialitate vor fi anunţaţi telefonic despre situaţia apărută.
De asemenea, spitalul îi va contacta pe pacienţii care au fost internaţi în ultima săptămâna la secţia de cardiologie, iar starea lor va fi urmărită şi, dacă va fi necesar, vor fi testaţi.
Pe secţiile dedicate îngrijirii pacienţilor cu coronavirus ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc sunt internaţi 76 de pacienţi confirmaţi sau suspecţi de această infecţie.