Prima pagină » Social » Adrian Mititelu a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru evaziune fiscală

Adrian Mititelu a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru evaziune fiscală

Finanţatorul Clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost citat, miercuri, la DIICOT, pentru a i se aduce la cunoştinţă că s-a început urmărirea penală împotriva sa, pentru evaziune fiscală în legătură cu vânzarea unui teren, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Adrian Mititelu a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru evaziune fiscală

Sursele citate au precizat că Adrian Mititelu a fost pus sub urmărire într-un dosar în care este cercetat pentru evaziune fiscală, iar alături de acesta mai sunt cercetate nişte rude ale acestuia, respectiv „nişte nepoţi” şi totul vizează modul de tranzacţionare al unui teren.

Miercuri, la ieşirea din sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Adrian Mititelu, a spus că în spatele acestui caz ar fi şeful Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu şi un procuror din Iaşi.