Cei peste 300.000 de pacienţi care trec, anual, pragul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău beneficiază, începând de luni, de noi condiţii de investigaţii medicale, odată cu modernizarea vechii clădiri a policlinicii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cu o investiţie de 16,9 milioane de lei, sumă provenind, în mare parte, de la Uniunea Europeană, clădirea Ambulatoriului a fost dotată şi cu aparatură ultramodernă pentru diagnostic, în secţiile de Oftalmologie, Explorări funcţionale, Neurologie, Medicină internă şi Gastroenterologie.
„Pentru noi, Ambulatoriul de specialitate reprezintă principala interfaţă a unităţii medicale cu pacienţii care solicită serviciile noastre. Având în vedere că, anual, policlinica oferă servicii la peste 300.000 de persoane, aceasta trebuie să ofere şi un grad de confort ridicat, dar şi servicii medicale pe măsură”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, managerul SJU Bacău, George Adrian Popa.
În afara zecilor de cabinete medicale de consultaţie, ambulatoriul SJU Bacău are o sală de aşteptare spaţioasă şi un ghişeu de informaţii, urmând a fi implementat şi un sistem de ticketing electronic prin care pacienţii vor obţine numere de ordine pentru consultaţii la cabinete.