Atenţionare de călătorie pentru Ungaria. Camioanele au restricţii din cauza caniculei

Atenţionare de călătorie pentru Ungaria. Camioanele au restricţii din cauza caniculei
Andreea Tobias
12 iul. 2024, 12:38, Social

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria că Ministerul ungar al Construcţiilor şi Transportului (MCT) a anunţat restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone).

Acestea urmează a fi instituite de autorităţi în contextul temperaturilor extreme prognozate în zilele de 13 şi 14 iulie 2024.

Astfel, circulaţia camioanelor de mare tonaj va fi restricţionată după cum urmează:

• Sâmbătă, 13 iulie 2024, în intervalul orar 15:00 – 22:00 (ora locală)

• Duminică, 14 iulie 2024, în intervalul orar 6:00 – 22:00 (ora locală).