Prima pagină » Social » Atenţionare de călătorie pentru Vietnam: inundaţii şi perturbări ale zborurilor din cauza taifunului Talim

Atenţionare de călătorie pentru Vietnam: inundaţii şi perturbări ale zborurilor din cauza taifunului Talim

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis marţi o atenţionare de călătorie pentru Vietnam, unde, din cauza taifunului Talim, este pericol de inundaţii şi sunt posibile perturbări ale zborurilor.
Atenţionare de călătorie pentru Vietnam: inundaţii şi perturbări ale zborurilor din cauza taifunului Talim
Cosmin Pirv
18 iul. 2023, 13:58, Social

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Vietnam că autoritatea locală de Prognoză Hidro-Meteorologică a informat că, începând de marţi, taifunul Talim va afecta teritoriul acestei ţări, preponderent zone din provinciile Thai Binh, Quang Ninh, Hai Phong şi capitala Hanoi.

În acest context, autorităţile vietnameze au anunţat închiderea aeroporturilor din Van Don (Quang Ninh), Cat Bi (Hai Phong) şi Noi Bai (Hanoi).

De asemenea, există un risc ridicat de inundaţii în provinciile Cao Bang, Lang Son, Quang Ninh, Ha Giang şi Thai Nguyen, din cauza taifunului Talim.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon local al Ambasadei României din Hanoi: +842437341148, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS). De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon mobil de permanenţă al Ambasadei României în R.S. Vietnam: +84328509700.