Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, că instituţia a iniţiat în acest an „un proiect destul de mare de electronizare a dosarelor, în aşa fel încât oamenii, şi mai ales profesioniştii, să poată accesa de la distanţă dosarul în format electronic, să nu mai fie nevoiţi să vină fizic în cadrul instanţelor sau în cadrul arhivelor care întotdeauna vor fi insuficiente”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Pe baza unor parole, poate fi accesat întreg dosarul de la distanţă, atât de către judecători, cât şi de către cei care vin în contact cu justiţia”, a declarat Cazanciuc.
Întrebat în cât timp se va putea pune în pratică acest proiect, Cazanciuc a spus că în primele şase luni ale anului viitor se va începe cu o instanţă-pilot.
„Noi vrem să finalizăm procedura de achiziţie publică şi, în primele şase luni ale anului viitor, să începem cu o instanţă-pilot. Nu am stabilit ce instanţă, asta o să stabilim după ce finalizăm această procedură de achiziţie publică. Ideea este că o să mergem cu o instanţă destul de mare, şi nu cu o instanţă mică, tocmai pentru a vedea eventualele hibe ale sistemului”, a explicat ministrul.
Întrebat cât va costa un astfel de sistem în întreaga ţară, Cazanciuc a afirmat că este vorba despre „zeci de milioane de euro”.
„Discutăm de un proiect la nivel naţional, care să poată fi accesat de oriunde. În momentul de faţă se conturează ideea unei concesiuni de servicii, a unui parteneriat public-privat. Nu o să putem doar din resurse publice să facem acest proiect, va trebui să atragem resurse din partea unui partener pe care ministerul îl va selecta în urma unei proceduri de achiziţie publică”, a spus Cazanciuc.
El a precizat că accesarea dosarelor electronice se va face contra cost.
„Asta înseamnă costuri doar pentru cei care vor să stea acasă şi să vadă dosarul la distanţă. Pentru cine va vrea să vină în instanţă nu va fi niciun fel de cost. Accesul va fi în continuare deschis tuturor. Cei care vor vrea să stea acasă, evident, vor avea nişte costuri”, a adăugat ministrul.
Robert Cazanciuc a făcut, vineri, o vizită la instanţele sibiene, evaluând stadiul lucrărilor de modernizare şi reabilitare la clădirea Palatului de Justiţie din municipiul Sibiu.
Ministrul Robert Cazanciuc anunţa, în februarie, că Ministerul Justiţiei îşi propune să înceapă în acest an un proiect de informatizare a instanţelor de judecată, astfel încât oamenii să aibă parte de un dosar electronic şi „să nu mai vină efectiv până la instanţe”.