Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Cristina Criveanu, cele cinci persoane rănite au fost transportate la spitalul din Sibiu.
„ISU Sibiu a intervenit cu două ambulanţe SMURD, pe autostrada A1, la ieşirea din Sibiu spre Mediaş, ca urmare a producerii unui accident rutier. Am intervenit pentru acordarea primului ajutor şi transportarea la spital a cinci victime, dintre care patru adulţi şi un copil”, a spus Criveanu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, a spus că cele cinci victime erau în aceeaşi maşină, un taxi, iar şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina în parapeţii de pe maginea autostrăzii.
„Accidentul s-a petrecut la kilometrul 247, pe sensul spre Sebeş, pe breteaua de iesire spre Mediaş, pe fondul vitezei neadaptate. Un autoturism a intrat în coliziune cu parapeţii de pe partea stângă. Între cei cinci răniţi este un copil de 2 ani”, a spus Welter.
Traficul se desfăşoară îngreunat în zona accidentului.