Prima pagină » Life-Inedit » Orice lemn îşi are viermele său. Copacii din Bucureşti vor fi consultaţi cu tomograful

Orice lemn îşi are viermele său. Copacii din Bucureşti vor fi consultaţi cu tomograful

Copacii din Sectorul 4 al Capitalei sunt scanaţi cu ajutorul unui tomograf. Este o premieră pentru Bucureşti care îi ajută pe reprezentanţii Primăriei să afle care sunt copacii bolnavi.
Orice lemn îşi are viermele său. Copacii din Bucureşti vor fi consultaţi cu tomograful
Petru Mazilu
12 oct. 2021, 21:15, Social

Angajaţii Primăriei Sectorului 4 vor scana copacii de pe domeniul public şi ulterior vor realiza o bază de date.

„Tomograful pentru copaci, o nouă soluţie smart pe care comunitatea noastră o implementează. De acum înainte, arborii din sectorul nostru vor fi consultaţi, iar în urma diagnosticului pus de specialişti vom şti exact ce măsuri să luăm. Suntem singura autoritate locală din Bucureşti care deţine acest aparat de ultimă generaţie.

Cu ajutorul lui vom reuşi să scanăm arborii din sectorul 4, pentru a-i identifica pe cei care sunt bolnavi şi care s-ar putea prăbuşi. Totodată, vom crea, în acest fel, o bază de date actualizată cu situaţia copacilor de pe domeniul public”, a explicat primarul Daniel Băluţă.

Dispozitivul a fost deja folosit în Sectorul 4, iar rezultatele obţinute vor fi folosite pentru eliberarea viitoarele avize de toaletare sau de defrişare. Procedura durează câteva minute şi la final aparatul oferă numeroase informaţii despre copacul scanat.

„Durează câteva minute până când aparatul este conectat şi cu ajutorul sunetelor, tomograful sonic afişează problemele trunchiului. Acesta furnizează informaţii despre starea de sănătate a fiecărui copac şi evidenţiază, după caz, lemn sănătos, lemn putred sau cavităţi şi crăpături”, a adăugat primarul Băluţă.