La un an şi două săptămâni de la lansarea Programului Social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă că la data de 19 decembrie au fost înregistrate 52 de naşteri şi 1.010 sarcini în evoluţie.
De asemenea, numărul de 10.000 de dosare eligibile aferente anului 2023 a fost atins.
„Pe parcursul acestui an au fost înregistrate peste 25.000 de solicitări pentru accesarea sprijinului financiar de 15.000 de lei destinat procedurilor de fertilizare in vitro. De la începutul programului, au fost făcute 2.445 de deconturi la farmacii şi 2.134 de deconturi la clinici pentru proceduri medicale. Amintim că sprijinul se acordă sub forma a două vouchere pe suport de hârtie, în cuantum de 15.000 de lei”, transmite Ministerul Familiei, într-un comunicat de presă.
Astfel, un voucher în valoare de 5.000 de lei va fi destinat achiziţionării de medicamente specifice, iar al doilea voucher, în suma de 10.000 de lei, va fi folosit pentru achitarea procedurilor medicale prescrise.