Prima pagină » Social » Constanţa: Un muncitor a fost rănit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Constanţa: Un muncitor a fost rănit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Un muncitor a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, vineri, după ce un mal de pământ a căzut peste el în timp ce efectua lucrări la reţeaua de canalizare în localitatea constănţeană Lumina, transmite corespondentul MEDIAFAX.
20 mai 2011, 18:02, Social

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pomperii au fost anunţaţi, vineri, în jurul orei 15.15, că un mal de pământ s-a surpat peste o persoană în localitatea Lumina.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Staţia Midia cu 12 subofiţeri, iar echipele de intervenţie au reuşit să-l scoată la suprafaţă pe bărbat în câteva minute.

Acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, starea sa fiind stabilă.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa, Dănuţ Cristea, în vârstă de 35 de ani, angajat al societăţii Alstom, efectua lucrări la reţeaua de canalizare în localitatea Lumina, iar la un moment dat, un mal de pământ s-a prăbuşit peste el, bărbatul fiind scos într-un timp scurt de către pompieri.

Specialiştii ITM au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Un accident similar a avut loc în luna aprilie, în localitatea Cernavodă, când un mal de pământ s-a surpat peste doi muncitori care lucrau la reţeaua de alimentare cu apă a oraşului, unul dintre ei pierzându-şi viaţa.