„Nu este definitivă, încă nu este definitivă, mai avem Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a mai întâmplat să fie ceva anulat la Curtea de Apel şi câştigat la Înalta Curte”, a declarat Raed Arafat, la Digi24.
Întrebat dacă va ataca decizia Curţii de Apel Bucureşti, acesta a spus: „Fără nicio discuţie”.
„Motivul pentru care am luat decizia să semnez ordinul temporar, pentru că era un ordin cu limită clară, de 72 de ore, pentru a găsi o soluţie. Dacă nu se găsea soluţie, la 72 de ore înceta ordinul şi înceta orice carantină la Timişoara. Motivul pentru care l-am luat este pentru că era un lucru fără precedent, ca într-un Comitet pentru Situaţii de Urgenţă să se pună sub semnul întrebării şi să se forţeze chiar împotriva recomandării autortităţilor sanitare”, a mai spus Raed Arafat, care a adăugat că unele dintre persoanele care au votat atunci împotriva carantinei „nu sunt din domeniu”.
Curtea de Apel Bucureşti a anulat ordinul prin care şeful DSU, Raed Arafat, a decis să prelungească restricţiile în Timişoara, în perioada 22- 24 martie, peste hotărârea luată de CJSU Timiş, a anunţat vineri Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
„Instanţa a confirmat ceea ce am semnalat din primele momente: a fost o intervenţie abuzivă şi nejustificată. Dar, înainte de toate, a fost un precedent periculos şi o intimidare a membrilor CJSU. Din păcate observ tot mai multe erori de judecată în ultima perioadă la cei în mâinile cărora stau vieţile cetăţenilor”, a scris pe Facebook Alin Nica.
Acesta susţine că timişorenii aşteaptă şi merită scuzele lui Raed Arafat şi a celor care i-au susţinut la nivel local „decizia nedreaptă şi ilegală”.