„Învinuitul Anghelescu Viorel a fost audiat de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală. În urma audierii acestuia şi a analizării documentelor medicale depuse la dosar a rezultat că Anghelescu Viorel suferă de schizofrenie paranoidă. Procurorii DIICOT au dispus internarea provizorie a învinuitului, în vederea efectuării unei expertize medico-legale neuropsihiatrice, pentru a se stabili cu exactitate dacă învinuitul are sau nu discernământ în raport cu faptele săvârşite”, se arată într-un comunicat de miercuri seară al DIICOT.
Potrivit documentului , bărbatul va fi dus la Spitalul de psihiatrie „Alexandru Obregia” din Bucureşti.
Viorel Anghelescu a anunţat, miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.20, printr-un telefon la centrul infotrafic al Aeroportului „Traian Vuia” din Timişoara, că într-un avion al companiei Wizz Air s-ar afla o persoană ce are în bagaje o bombă. Ulterior, el a revenit, anunţând că bomba s-ar afla într-o cursă Bucureşti – Timişoara. Numele persoanei indicate de Anghelescu figura pe lista de pasageri.
A trecut aproximativ o oră şi jumătate din momentul în care Anghelescu a sunat până la identificarea lui. În jurul orei 10.00, Viorel Anghelescu era deja ridicat, în urma unei operaţiuni la care au participat Serviciul Român de Informaţii, DIICOT şi Poliţia Română.
În urma ameninţării cu bombă, o aeronavă companiei Wizz Air pe ruta Timişoara – Londra a fost întoarsă la sol. Pentru că în urma verificării aeronavei, a călătorilor şi a bagajelor acestora nu a fost depistat nimic suspect, s-a decis reluarea cursei spre Londra. Aeronava a decolat în jurul orei 15.00, cu o întârziere de peste opt opre, avându-i la bord pe cei 165 de pasageri care au aşteptat în aeroport.