Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Elena Bucur, conflictul a izbucnit în jurul orei 21.00, în satul Sinteşti, comuna Vidra, între doi cetăţeni de etnie romă, pe fondul consumului de alcool.
Cei doi s-au luat la bătaie, iar în scandal au intervenit mai multe persoane din familiile lor, care au început să arunce cu pietre. Trei persoane au fost rănite uşor în urma incidentului, nefiind necesară transportarea lor la spital.
Totodată, un poliţist de la postul local de poliţie a tras două focuri de armă pentru a-i linişti pe cei aproximativ 100 de oameni care ieşiseră în stradă, a mai spus Bucur.
În urma incidentului, 12 persoane au fost transportate la sediile de poliţie din Vidra şi Jilava, pentru audieri
La faţa locului se află poliţişti şi jandarmi, care vor rămâne în zonă toată noaptea, pentru a preveni izbucnirea unui nou scandal.