Manuela este una dintre cele 1357 de persoane care s-au vindecat de coronavirus. Pe 16 martie 2020 a fost prima dată testată pentru COVID-19, după ce luase contact direct cu o persoană pozitivă. A doua zi a aflat diagnosticul.
”Eram un pacient asimptomatic. Nu aveam niciun simptom din cele care se vehiculau în mass-media.”
”Abia după patru zile au început să apară acele senzaţii de pierdere a gustului şi a mirosului. Ulterior, a urmat o tuse seacă cu uşoară senzaţie de sufocare în piept. Simptomele au durat doar zile, după care au dispărut.”
Ea a fost una dintre primii pacienţi cu COVID-19 internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Tratamentul a constat în Tamiflu şi Kaletra, cel din urmă fiind un antiretroviral puternic care face parte din schema de tratament a persoanelor infectate cu HIV.
”Medicamentele au provocat atât la mine, cât şi la pacienţii cu care eram internată în acel pavilion, numeroase probleme gastrice: greţuri, vărsături, scaune proaste. Însă, tratamentul adjuvant administrat în spital m-au ajutat să trec peste efectele secundare date de medicamente.”
După două săptămâni Manuela a fost externată, urmând să se autoizoleze încă 14 zile la domiciliu. Medicii i-au spus că este imună la tulpina de virus pe care a contactat-o, dar prevenţia este în continuare importantă. Familia a fost şi ea testată, rezultatele fiind negative.
”Membrii familiei mele, deşi am stat cu ei şapte zile de la contactul pe care l-am avut cu persoana înfectată cu COVID-19, au ieşit negativ.”