Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, cele cinci manuscrise clasate în patrimoniul cultural naţional, categoria juridică „Tezaur”, sunt:
Manuscrisul original – 154 pagini, intitulat „Aveux et anathemes”, autor Emil Cioran, datare 1986, exemplar unic;
Manuscrisul original – 25 file, intitulat „Note pentru 1935-1936”, Mircea Eliade, datare 1935-1936, exemplar unic ce cuprinde schiţele autorului în creion pentru cursul „Problema răului în filosofia indiană”;
„Manuscrisul original al unui curs de istorie a filosofiei medievale – 15 file redactate recto”, intitulat „Despre filosofia medievală”, autor Mircea Eliade, datare cca 1925, exemplar unic;
Manuscrisul original – 20 file, intitulat „Schiţe şi note asupra filosofiei yoga”, autor Mircea Eliade, datare cca 1930, exemplar unic;
Manuscrisul original – 10 pagini, redactate cu cerneală neagră, intitulat „Povestea unui om nenorocit”, autor Mircea Eliade, exemplar unic, scriere din tinereţea autorului – lucrare publicată în „Cum am găsit piatra filosofală”.
Comisia constituită la nivelul Ministerului Culturii a analizat ofertele de vânzare, precum şi documentaţiile aferente şi a constatat că documentaţia este completă în toate cele cinci cazuri.
Experţii au stabilit că bunurile culturale mobile menţionate au certă valoare ştiinţifică şi au propus Ministrului Culturii achiziţionarea acestora, prin exercitarea dreptului de preemţiune al statului român prin Ministerul Culturii.
„Scriitorul şi istoricul religiilor Mircea Eliade a lăsat în urmă o moştenire culturală impresionantă, care cuprinde şi o colecţie de manuscrise, încă o amprentă incontestabilă a geniului său. În manuscrisele pe care statul român avea datoria morală de le a păstra în patrimoniul său, se poate vedea profunzimea cunoaşterii altor civilizaţii ale căror taine erau atât de frumos prinse în cuvinte de Universalul Eliade, dar şi fineţea filosofului şi eseistului Emil Cioran. Nu traversăm un moment economic deloc mulţumitor, însă cu puţin efort şi negocieri pe măsură am reuşit să păstrăm acasă averea culturală a unor români care au schimbat lumea”, a declarat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.
Cele cinci manuscrise vor fi date după cumpărare în custodia Bibliotecii Naţionale a României.
Achiziţia celor cinci bunuri culturale mobile este prima realizată după 2008.