Prima pagină » Social » Aproape o treime dintre absolvenţii romi ai clasei a VIII-a, cu medii peste 7, repartizaţi în licee

Aproape o treime dintre absolvenţii romi ai clasei a VIII-a, cu medii peste 7, repartizaţi în licee

Aproape 200 din cei 652 de absolvenţi romi ai claselor a VIII-a au fost repartizaţi, până vineri la ora 15.00, în liceele din Capitală, aceştia având medii de admitere peste 7,00.
Aproape o treime dintre absolvenţii romi ai clasei a VIII-a, cu medii peste 7, repartizaţi în licee
18 iun. 2010, 16:32, Social

În prima zi de repartizare a elevilor romi în liceele bucureştene, s-au prezentat candidaţii cu mediile cele mai mari, repartizarea făcându-se în ordine descrescătoare a mediei de admitere.

Cea mai mare medie a fost 9,47, elevul optând pentru Liceul „Gheorghe Şincai”. Au mai fost trei elevi cu medii peste 9,00, 58 cu medii peste 8,00, iar restul, până la 200, cu medii de între 7,00 şi 8.00.

Candidaţii cu medii mari au optat pentru licee precum „Gheorghe Şincai”, „Sfântul Sava”, „I.L.Caragiale” şi „Jean Monnet”.

La polul opus sunt 51 de candidaţi cu medii sub 5,00, care vor fi repartizaţi sâmbătă, cea mai mică medie de admitere fiind 3,97.

Cele mai multe absolvente doresc să înveţe în special în Colegiul Economic „Viilor” sau să urmeze clase de filologie, în schimb, băieţii cu rezultate bune au optat pentru informatică.

Pe lângă candidaţii din Bucureşti, există şi 128 din afara Capitalei, cei mai mulţi provenind din Dâmboviţa, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.

În sala de festivităţi a Liceului „Cervantes” din Capitală, unde vineri şi sâmbătă sunt repartizaţi într-un liceu din Bucureşti absolvenţii clasei a VIII-a de etnie romă, erau afişe cu îndemnul „Cunoaşte-l pe romul de lângă tine, cetăţenii români egali în drepturi”.

De asemenea, cei mai mulţi purtau tricouri albe, pe care era inscripţionat cu negru: „Partida Romilor”.

Repartizarea elevilor romi din clasa a VIII-a în licee este realizată în prezenţa părinţilor, a unor reprezentanţi ai Partidei Romilor „Pro Europa”, în cadrul parteneriatului dintre inspectoratele şcolare şi filialele locale ale Partidei Romilor.

Numai în în liceele din Bucureşti, pentru absolvenţii clasei a VIII-a de etnie romă au fost repartizate 654 de locuri la forma de învăţământ de zi şi 94 de locuri în învăţământul seral şi fără frecvenţă. În perioada martie-iunie 2010, Partida Romilor „Pro Europa” a eliberat în Bucureşti şi judeţul Ilfov, un număr de 1.100 de recomandări privind apartenenţa la etnia romă.

Cea de-a doua zi de repartizare a candidaţilor romi la liceele din Capitală va avea loc sâmbătă.