Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, a declarat pentru gândul că regretă că nu-l poate scuti pe Adrian Ţuţu de la plata impozitului: „Îmi pare sincer rău, pentru că e o situaţie specială, îi cunosc situaţia familială şi nu aş fi vrut să îi diminuez bucuria câştigării premiului. Dar, din păcate, nu avem baza legală pentru a-i acorda această scutire”, spune Blejnar. Potrivit Codului Fiscal, „veniturile sub formă de premii se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine plătitorilor de venituri”. Nu există nicio derogare de la obligaţia de plată. În cazul concursurilor cu premii, singura diferenţă faţă de jocurile de noroc este cota de impozitare (16%, faţă de 25%).
Când va încasa Adrian Ţuţu marele premiu
Ţuţu îşi va primi banii în scurt timp şi, spune el pentru gândul , nu ştie ce va face cu ei. Deocamdată e fericit şi simte că i-a avut alături pe părinţii lui, decedaţi de mult. „Am simţit că au fost cu mine şi atunci când am compus piesele cu care m-am prezentat la concurs. Versurile le-am scris într-o jumătate de oră şi nu am schimbat niciun cuvânt”, a declarat orfanul de 19 ani.
Citeşte mai multe despre banii câştigaţi de Adrian Ţuţu pe www.gandul.info