Prima pagină » Coronavirus » Jurnalul Corinei din China, episodul 9: Suntem optimişti, vin veşti bune de câteva săptămâni

Jurnalul Corinei din China, episodul 9: Suntem optimişti, vin veşti bune de câteva săptămâni

Jurnalul Corinei din China, episodul 9: Suntem optimişti, vin veşti bune de câteva săptămâni
Adrian Dragomir
09 apr. 2020, 21:37, Social

Corina Albota, românca aflată la studii în China, îţi aduce astăzi veşti bune. După 11 săptămâni de carantină, porţile Wuhan-ului, locul de unde a pornit pandemia de coronavirus, s-au redeschis. Riscul infectării nu a trecut în totalitate, dar a fost redus la un nivel care nu mai e periculos.

Corina Albota, româncă din China: Este o foarte mare reuşită pentru statul chinez că poate să redeschidă oraşul, după atâtea săptămâni de carantină. Luna trecută s-au reluat treptat turele în fabrici, iar acum s-au repornit cursele de tren. S-au redeschis graniţele oraşului, iar oamenii pot circula acum liber, ceea ce reprezintă o veste bună din punct de vedere social, dar şi economic.

Ca să monitorizeze mai uşor situaţia, chinezii folosesc acum aproape exclusiv aplicaţiile online. Aşa, Guvernul le poate verifica chiar şi starea de sănătate.

Corina Albota, româncă din China: Fiecare oraş îi roagă pe cetăţeni să se înregistreze online. Toţi plătesc cu telefonul, atât facturile, cât şi la cumpărături. În această aplicaţie este integrat şi un cod de sănătate. Culoarea verde arată că nu ai părăsit localitatea timp de 14 zile. Galbenul indică faptul că te-ai întors din anumite zone problematice, precum Wuhan. Roşul reprezintă alerta că ai intrat în contact cu o persoană infectată şi te anunţă că trebuie să contactezi autorităţile şi să te întorci în carantină.

În China, controlul guvernamental asupra datelor personale este unul strict. Poate ideea te deranjează, dar Corina spune că sunt şi aspecte povitive. Autorităţile reuşesc astfel să controleze răspândirea virusului. Şi, în ciuda măsurilor draconice, oamenii sunt tot mai optimişti cu fiecare zi care trece.