UPDATE ora 09.38 ICCJ a stabilit termen 10 decembrie pentru contestaţia în anulare a lui Dragnea
Judecătorii au amânat pentru 10 decembrie contestaţia în anulare depusă de Liviu Dragnea faţă de deciza de condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Amânarea a fost dispusă deoarece Dragnea a cerut să îşi angajeze avocat.
Contestaţia sa în anulare a fost conexată cu cea a altor doi condamnaţi în acest dosar.
Conform legii, dacă magistraţii Instanţei supreme admit aceste contestaţii în anulare, apelurile declarate în acest dosar ar putea fi rejudecate de un nou complet de judecători, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul foştilor miniştri Elena Udrea sau Darius Vâlcov.
Sursa FOTO, VIDEO: Imagini amator
Liviu Dragnea a fost adus de la Penitenciarul Rahova, marţi dimineaţă, la sediul instanţei supreme, unde se va judeca o contestaţie în anulare depusă de fostul lider PSD faţă de decizia de condamnare în dosarul angajărilor fictive.
Magistraţii au judecat, marţi, o contestaţie în anulare depusă de Liviu Dragnea împotriva deciziei de condamnare definitivă în dosarul angajărilor fictive.
Dragnea a fost adus la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la Penitenciarul Rahova. Este prima apariţie publică a fostului lider PSD de la condamnarea sa de pe 27 mai 2019 şi totodată prima oară când Liviu Dragnea a fost surprins fără mustaţă.
Contestaţia sa a fost conexată cu cea a altor doi condamnaţi în acest dosar.
Conform legii, dacă magistraţii Instanţei supreme admit aceste contestaţii în anulare, apelurile declarate în acest dosar ar putea fi rejudecate de un nou complet de judecători, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul foştilor miniştri Elena Udrea sau Darius Vâlcov.
În acest dosar, fostul lider PSD a fost condamnat la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare. În prezent, Liviu Dragnea este încarcerat în Penitenciarul Rahova.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!