Şcoala începe anul acesta pentru copilul tău în condiţii cu totul deosebite. Se întoarce la şcoală după o lungă absenţă, în care a auzit tot felul de lucruri despre o boală necunoscută. El are nevoie cu siguranţă de o perioadă de acomodare, în care să deprindă noile schimbări din şcoală, şi în care să ajungă la un confort emoţional. Profesorii nu ar trebui să înceapă lecţiile cu ei încă din primele zile de cursuri, îţi spune un consultant educaţional. În plus, atunci când vor preda, ar trebui să aleagă doar ceea ce este esenţial de transmis.
„Prima zi de şcoală să fie una în care profesorii să facă activităţi relaxante, de bun venit, să iasă în curtea sau în grădina şcolii, şi neapărat, chiar din prima zi, să exerseze cu copiii regulile de intrare în şcoală, de circulat în şcoală, de spălat pe mâini. Să nu predea o săptămână, chiar două, şi să considere această perioadă chiar una de acomodare”, spune Anca Târcă, consultant educaţional.
Şi psihologii îţi vorbesc despre acomodarea treptată a copilului tău cu noile schimbări, dar şi despre cât de important este ca tu să-i dai o stare bună:
„Să fim foarte suportivi cu copiii noştri, atât noi, părinţii, cât şi cadrele didactice, să avem foarte multă răbdare şi foarte multe explicaţii cu privire la toate aceste schimbări, norme, temeri care sunt şi în mintea lor. Este nevoie de adaptare, şi când spun adaptare înseamnă proces. Înseamnă zile sau poate săptămâni în care uşor, uşor lucrurile vor intra în firescul pe care îl trăim cu toţii astăzi, un altfel de firesc. Mai mult părinţii sunt mai temători şi mai stresaţi. Trebuie să fim pozitivi, să fim încrezători şi să fim calmi”, este de părere Bianca Pescaru, psiholog clinician şi psihoterapeut cognitiv – comportamental.