Prima pagină » Social » Povestea emoţionantă a lui Andrei un copil orfan, pasionat de religie, care va ajunge ofiţer la Jandarmerie

Povestea emoţionantă a lui Andrei un copil orfan, pasionat de religie, care va ajunge ofiţer la Jandarmerie

Povestea emoţionantă a lui Andrei un copil orfan, pasionat de religie, care va ajunge ofiţer la Jandarmerie
Petru Mazilu
20 feb. 2021, 15:34, Social

Jandarmii au relatat pe Facebook despre Andrei, un student la Facultatea de Jandarmi din Academia de Poliţie, şi despre fratele său geamăn. Ambii au fost abandonaţi la naştere, dar ulterior au fost înfiaţi de o familie. Copiii au stat cu părinţii adoptivi până la şapte ani când tatăl a murit, iar mama a paralizat.

„La vârsta când ceilalţi copii sunt duşi de părinţi de mână la şcoală, noi, eu şi fratele meu, am primt vestea că urma să ne întorcem la Centrul de Plasament. Mama adoptivă paralizase la aflarea veştii că tata a murit… şi iată-ne din nou, în vâltoarea unui destin pe care, cu mintea noastră de copii, nu ştiam cum să-l numim. În loc să ne doboare, toate aceste întâmplări ne-au motivat”, a povestit Andrei pe Facebook.

Cei doi au revenit la cămin unde au reuşit să se integreze, formând o „mare familie”. Acolo, Andrei a descoperit că este pasionat de religie şi de viaţa militară. Astfel, el a urmat seminarul teologic şi acum este sudent la Facultatea de Jandarmi.

„Am ales fără să ezit. Am mers la Seminarul de la Câmpulung. Au urmat 4 ani frumoşi în care l-am descoperit pe Dumnezeu. Am absolvit Seminarul Teologic, iar la examenul de bacalaureat am reuşit să promovez cu nota 9.55. Apoi am fost atras de cariera militară şi am fost admis în cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, visul de a deveni ofiţer de jandarmi, începând să prindă contur. Între timp, fratele meu a devenit bucătar şi sunt convins că va fi unul foarte bun”, a mai spus Andrei.

Viitorul ofiţer susţine că nu vrea să rămână doar un model de viaţă pentru prietenii săi de la Centrul de Plasament. „Îmi doresc să îi pot ajuta în orice mod şi o voi face, negreşit. Şi visul meu nu se opreşte. După ce voi deveni ofiţer, îmi doresc cu ardoare să pot crea un program de ajutor pentru copiii din orfelinate, un program social care să pună accent pe educaţie şi asta pentru că, dacă am realizat ceva în viaţa, se datorează educaţiei”, este concluzia studentului de la Facultatea de Jandarmi.