În urma centralizării efectuate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mehedinţi a rezultatelor obţinute de absovenţii claselor a VIII-a din judeţul Mehedinţi, un număr de 1.748 de elevi au luat note peste 5 la Limba şi literatura română, 18 dintre aceştia reuşind să obţină nota 10. La Matematică, note cuprinse între 5 şi 10 au obţinut 1.707 elevi, 169 dintre aceştia obţinând nota 10. Potrivit ISJ Mehedinţi, 17 elevi au reuşit să obţină nota 10 atât la Limba română, cât şi la Matematică
Inspectorul şcolar general al ISJ Mehedinţi, Marian Şuţă, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că rezultatele sunt mulţumitoare pentru judeţul Mehedinţi şi că speră ca ele să reflecte pregătirea elevilor.
„Procentul de medii peste 5 este de 74,39 la sută. Pe discipline, avem la Matematică 75,36 la sută şi la limba română 76,97 la sută. Per ansamblu, sunt mulţumitoare. Subiectele au fost care au fost, eu sper că rezultatele sunt datorită pregătirii elevilor, ca urmare a semnalelor date în anii anteriori. Mie, ca profesor, mi s-au părut mai uşoare, dar una este să fii profesor, alta este să fii elev. Le luăm aşa cum sunt, au fost probabil ceva mai accesibile, dar un elev, atunci când este pregătit, fie că sunt uşoare, fie că sunt grele, are rezultate, iar dacă nu eşti pregătit, cum sunt cazuri şi de data aceasta, nu pot depăşi nota 5”, a declarat Şuţă.
În judeţul Mehedinţi, la EVALUARE ANAŢIONALĂ s-au înscris 2.314 elevi, evaluaţi fiind 2.265 elevi, restul fiind absenţi.