Decizia instanţei supreme a fost luată cu o opinie separată, a judecătorului Vasile Alicsandri, care a apreciat că Gabriel Popoviciu să rămână cu interdicţia dispusă de procurori.
Soluţia este definitivă, instanţa supremă respingând recursul DNA.
Luni, Curtea de Apel Bucureşti a decis că omul de afaceri Gabriel Popoviciu poate părăsi ţara, admiţând plângerea acestuia împotriva ordonanţei prin care procurorii DNA au decis prelungirea interdicţiei în cazul acestuia. Tot luni, Curtea de Apel a respins o cerere similară a fostului şef al DGIPI Cornel Şerban.
În urmă cu o zi, instanţa supremă a decis că ofiţerul DGA Petru Pitcovici nu poate părăsi ţara, admiţând recursul procurorilor împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti
Procurorii DNA îi cercetează pe cei trei într-un dosar referitor la faptul că, în 2000, omul de afaceri Puiu Popoviciu ar fi luat, prin asociere, un teren de 230 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMVB), care ar fi fost subevaluat, la 82.000 de euro.
Proiectul Băneasa a fost început în anul 2000, când Ioan Alecu a devenit rectorul USAMVB, iar terenul pe care se afla fosta fermă Băneasa i-a fost retrocedat universităţii prin Legea 1/2000.